La Mulți Ani!
Domnule Prof. univ. dr. Pavel NĂSTASE
A devenit, în ultimii câțiva ani, o datorie de onoare pentru conducerea Academiei de Studii Economice să aducă prinosul său de prețuire și recunoștință pentru membrii prestigioasei noastre comunități universitare care și-au adus o valoroasă contribuție la realizările noastre incontestabile, implicându-se plenar și pentru perioade lungi în activitățile de natură organizațională și reprezentând universitatea în foruri reprezentative atât la nivel național, cât și pe plan internațional. Colegul nostru către care îndreptăm întreaga noastră prețuire, astăzi când împlinește 70 de ani de viață, este Prof. univ. dr. Pavel Năstase, care a fost peste 40 de ani dascăl dedicat al universității noastre și a condus destinele universității noastre, în calitate de Rector (2012-2016) și de Președinte al Senatului (2016-2020). Facem acest gest de normalitate, cu atât mai mult cu cât Domnia sa, a avut o carieră profesională, științifică și organizațională care poate fi apreciată ca demnă de urmat pentru cei mai mulți dintre membrii comunității noastre academice, invitând la alinierea responsabilă la pretențiile pe care le are de la oricare dintre noi Alma Mater. Sărbătoritul de astăzi, ale cărui calități principale sunt tenacitatea și hărnicia, a dedicat universității noastre peste 45 de ani din viața sa și a făcut-o cu consecvență, devotament și profesionalism.
Născut la data de 06.12.1951 în comuna Vârtoape, Județul Teleorman, după finalizarea studiilor primare, a urmat cu succes cursurile liceului teoretic „George Coșbuc” din comuna Olteni, județul Teleorman, clasă de real. După terminarea liceului, în perioada 1971-1975, a urmat cursurile facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică, secția Mecanizarea și Automatizarea Calculului Economic, din cadrul ASE București, remarcându-se prin seriozitatea cu care a abordat toate disciplinele, rigoarea cu care a împletit studiul cu participarea la activitățile științifice studențești, dublate de dorința fermă de a urma, cu succes, cariera academică și științifică.
După absolvirea facultății, Domnul Profesor Pavel Năstase a lucrat, în perioada 1975-1980, la Centrul pentru Prelucrarea Automată a Datelor și Consultanță (CPADC) în calitate de analist-programator, participând la elaborarea unor prime proiecte de sisteme informatice și la formarea primelor echipe de analiști-programatori din România. Competențele sale profesionale din acea perioadă s-au concentrat către arealuri tematice, cum ar fi: limbaje de programare (Assembler, Fortran, Cobol), SGBD Socrate și Proiectarea Sistemelor Informatice. În toată această perioadă, sărbătoritul de astăzi a transmis ferm mesajul că prioritatea sa pentru carieră este cea universitară, fiind pentru o perioadă cadru didactic asociat la catedra de Cibernetică Economică, unde a desfășurat seminarii la disciplinele Sisteme de calcul și Limbaje de programare a calculatoarelor electronice. Începând cu anul 1980, cariera didactică a sărbătoritului prinde contur, domnia sa ocupând, prin concurs, un post de asistent universitar la ASE și devenind membru al colectivelor de cadre didactice ale Facultății de Planificare și Cibernetică Economică, până în anul 1986, și apoi ale Facultății de Finanțe-Contabilitate, devenită ulterior Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune.
Preocupat de continua perfecționare profesională și științifică, Domnul Profesor Pavel Năstase a urmat, în perioada 1985-1989, cursurile facultății de Matematică din cadrul Universității București, acumulând temeinice cunoștințe în domeniile informatică, metode de optimizare, construcția compilatoarelor și teoria limbajelor formale. Încă din primii ani ai carierei sale universitare, au fost evidente preocupările de a transmite studenților și colaboratorilor temeinice cunoștințe, competențe și abilități cognitive, ceea ce a făcut ca să nu fie doar un specialist al peisajului profesional definitoriu pentru informatica de gestiune ci și un om animat de dorința de a face bine de fiecare dată și a se dărui celor din jurul său. Domnul Profesor Pavel Năstase s-a străduit permanent să fie puternic integrat în colectivele din care a făcut parte, fiind preocupat de creșterea calității actului didactic prin introducerea unor noi discipline de studii, cum ar fi: Programarea calculatoarelor electronice în limbajul Pascal, la facultatea de Management, precum și Sisteme expert de gestiune, Tehnologia aplicațiilor Web și Rețele de calculatoare, la facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune). Tot în acest context putem încadra și activitatea de cercetarea a domnului profesor concretizată în elaborarea și fundamentarea unor proiecte de cercetare și deschizător de drumuri în cadrul tabloului profesional și științific căruia i s-a dedicat.
În anul 1986, Domnul Profesor a obținut titlul de doctor în specializarea calcul economic și cibernetică economică cu teză intitulată „Proiectarea și organizarea bazei de date pentru conducerea unei întreprinderi industriale”, punând astfel bazele unei prodigioase activități de cercetare științifică.
Cei care au lucrat cu domnul profesor își amintesc că au luat notă de preocuparea sa constantă de a-i ajuta pe cei care au apelat la domnia sa, a fost activ implicat în cauzele bune și de real folos pentru membrii comunităților din care a făcut parte. Toți cei care l-am cunoscut mai îndeaproape avem solide argumente să susținem că Domnul Profesor Pavel Năstase a fost dascăl exemplar, de un autentic profesionalism, riguros în tot ceea ce face, preocupat să își aleagă cu mare grijă recomandările oferite și dovedind un deplin respect pentru interlocutori. Temeinica sa pregătire profesională și științifică i-a permis să desfășoare activități didactice la o largă paletă de arealuri tematice, cele mai importante fiind: Bazele Tehnologiei Informației, Sisteme de Gestiune a Bazelor de Date, Tehnologia Aplicațiilor Web, Managementul informației financiar-contabile, Sisteme expert de gestiune.
Domnul Profesor a avut și o temeinică activitate de cercetare științifică, principalele fațete ale acesteia fiind următoarele: originalitatea și inovativitatea subiectelor abordate; 18 proiecte de cercetare obținute prin competiție națională și internațională, din care 15 în calitate de director; manager a 5 proiecte finanțate din fonduri europene; poziția de director de programe de masterat sau programe postuniversitare; 69 de articole publicate în reviste de specialitate naționale și internaționale; 31 de lucrări de specialitate (cărți, manuale universitare, monografii, etc.); peste 50 de studii publicate în volumele manifestărilor științifice naționale și internaționale.
Trebuie menționată și expunerea internațională a domniei sale și preocuparea constantă pentru continua perfecționare profesională și științifică, dimensiune a profilului personal concretizată în efectuarea unor stagii de specializare la o serie de universități de prestigiu, dintre care merită amintite următoarele: Universitatea de Științe Sociale, Toulouse I (1992, Franța); Universitatea Dauphine; (Paris, Franța) Universitate din Orleans (Franța); Universitatea din Geneva (Elveția); Universitatea Reading (Marea Britanie); Universitatea din Amsterdam (Olanda); Universitatea Columbia (SUA); Universitatea Sapiența (Italia). În anul 2005 a inițiat programul de masterat cu dublă diplomă „Contabilitate, Control, Audit (CCA)” în parteneriat cu Institutul Național de Tehnici Economice și Contabile din Paris, iar din anul 2006 a fost inițiatorul programului de masterat intitulat „Contabilitatea afacerilor” în limba engleză, program agreat de ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), cea mai prestigioasă asociație internațională în domeniul certificării contabililor profesioniști, care, începând din anul 2010, este organizat în parteneriat cu IBS (Intercollege Institute of Business Studies). In perioada 1997-2007 Domnul Profesor a fost Profesor Asociat la Universitatea din Orléans, Franța, unde a predat disciplina Sisteme de Gestiune a Bazelor de Date, în cadrul programului de Masterat „Finanțe și Control de Gestiune”, cu diplomă dublă Română – Franceză.
Domnul Profesor Pavel Năstase a fost distins cu numeroase Diplome de excelență pentru prodigioasa sa activitate didactică, de formare a generațiilor de specialiști și de promovare a valorilor învățământului superior de informatică de gestiune, precum și pentru contribuția adusă la dezvoltarea și modernizarea învățământului superior economic din Romania, dintre care cele mai importante sunt: titlul de „Officier dans l’Ordre des Palmes Academiques” pentru servicii aduse culturii franceze, acordat de Ministerul Educației din Franța; Diploma „Nicolae Georgescu-Roegen”; Diploma de excelență a AGER pentru performanță europeană în managementul universitar (2006), și diploma de excelență pentru stimularea promovării tehnologiilor moderne în învățământul superior (2011); Profesor KPMG, acordat de compania KPMG (2012); Cetățean de Onoare al Municipiului București (2018). Se mai pot adăuga la această componentă a profilului său profesional și științific, calitatea de membru al unor asociații profesionale de prestigiu, cum ar fi: Information Systems Audit and Control Association (ISACA); International Association for Accounting Education and Research (IAAER); membru în boardul editorial al revistei International Journal of Accounting and Information Management (IJAIM) și membru al Academiei de Studii și Științe Economice și Financiare din Franța; vicepreședinte al Congresului IAAER (2010).
Remarcabilă a fost și activitatea domniei sale în planul managementului universitar. Pe această linie, Domnul Profesor a îndeplinit următoarele funcții: prodecan și respectiv decan al Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune (în perioada 1996-2008); Director General al Institutului Național de Administrație și membru în Consiliul de Administrație al Institutului European de Administrație Publică din Maastricht (EIPA) (2002-2005); Președinte al Comisiei de Științe Economice a Consiliului ARACIS (2006-2009); prorector al Academiei de Studii Economice (2008-2012); Rector al Academiei de Studii Economice (2012-2016); Președinte al Senatului ASE (2016-2020); Ministru al Educației și Cercetării (2017).
Toți cei care au avut privilegiul de a-i fi studenți sau colaboratori au avut foarte multe de învățat de la domnia sa, atât în plan profesional și științific, în cel al deontologiei universitare dar și al comportamentului în societate. Un profesor și un manager universitar de talia Domnului Profesor univ. dr. Pavel Năstase merită aprecierea și respectul membrilor comunității noastre universitare, atât în fiecare zi, cât și la un moment aniversar cum este împlinirea vârstei de 70 de ani, putând reprezenta un model de reușită atât în cariera profesională și științifică, cât și în domeniile managementului academic, național și european, precum și în cel al promovării valorilor definitorii ale universității noastre, în plan național și internațional.
La un astfel de moment aniversar, în nume personal dar și al comunităților pe care le coordonăm, ne exprimăm întreaga noastră prețuire pentru un membru apreciat al comunității noastre academice, un exponent foarte valoros al școlii românești de informatică de gestiune și îi urăm multă sănătate, noroc și bucurii împreună cu cei dragi!
Să vă dăruiască Bunul Dumnezeu sănătate, Domnule Profesor!
La Mulți Ani!
Rector, Președinte al Senatului,
Prof. univ. dr. Nicolae ISTUDOR Prof. univ. dr. Dumitru MIRON